joi, 5 noiembrie 2015

Poveste absurda

Fat-Frumos iar a plecat si probabil se va intoarce, ca de fiecare data, dupa ceva timp ca sa imi faca viata terci. Sa ma aduca inapoi "stiind", si sa plece...nestiind.

Nu sunt Ileana Cosanzeana, dar l-am iubit pe Fat-Frumos. Poate nu l-am iubit cel mai mult dintre toate Ilenele Cosanzene care l-au mai iubit pe neintelesul nostru protagonist, cum nici el nu este cel mai frumos dintre Fetii-Frumosi. Nici macar nu-i blond.

L-am iubit foarte mult cand ma privea in suflet. Nu este un cliseu, el chiar m-a privit in suflet prin ochii mei cei verzi-albastrui de Zana Zorilor. Din pacate, ma privea in suflet mai mult decat ma privea goala. Dar asa este in povesti.

Ca in orice poveste, au urmat aventurile. Foarte multe aventuri! Si in padure am avut aventuri, chiar ca in povesti, unde din pacate Fat-Frumos era cel speriat de intuneric. Cum nu exista legenda fara certuri intre imparatii, nici din basmul secolului XXI nu au lipsit disputele legate de avere. Parintii mei s-au opus casatoriei. Macar de nervii lor ar fi avut un temei. Fat-Frumos nu s-a hotarat niciodata sa se insoare. Fat-Frumos era si este inca, fiindca povestea se desfasoara in 2015, foarte nehotarat. Orice Fat-Frumos viseaza sa ajunga rege insa nu stiu in cate povesti regele se plictiseste si vrea sa fie arlechin. Dupa multe stradanii, ajunge un arlechin foarte cunoscut in imparatie. Fiindca Fat-Frumos era foarte ambitios, iar Zana Zorilor foarte indragostita de calitatile lui intelectuale. Dar arlechinul nostru atunci se plange ca nu ii place sa primeasca ordine, isi aminteste de vremea "cand eram eu rege...!" si nu mai vorbeste cu Zana Zorilor. Atunci Zana Zorilor se supara. Se sperie. Plange. Fuge. Si nu fuge singura fiindca fetele sunt firave si au nevoie de ajutor.

Asa ca Zana Zorilor incaleca pe un cal alb, care nu era al ei, insa cam atat o interesa, calul, si pleaca alaturi de insotitorul ei cel plin de sperante. Desi ati crezut ca am trecut de punctul culminant al acestei povesti, abia acum se declanseaza acest moment al subiectului. Fat-Frumos se trezeste din fuga lui imaginara in munti la Shoguni unde spera sa gaseasca alinare si vindecare a sufletului, fiindca el mereu avea cate o angoasa si voia sa evadeze din lumea asta terestra, si trece prin multe stradanii pentru a o aduce pe Zana Zorilor inapoi. Zanele sunt puternice si nu se lasa influentate de atentii intarziate, de flori rare prin curier rapid, de scrisori de la palat sau de amenintarile parintilor: "Daca te mai impaci cu el, cu noi ai terminat-o!". Insa Zanele, cred eu, sunt putin proaste. Si iubesc mult. Zana Zorilor si-a amintit de toate momentele minutate cand Fat-Frumos o privea in ochi si ii mangaia parul. Asa ca a sarit de pe cal, i-a frant inima salvatorului, si s-a intors la cel mai frumos Fat-Frumos pentru ea.

Toate lucrurile au inceput sa mearga foarte bine. Fat-Frumos a inceput chiar sa o priveasca goala pe Zana Zorilor, tot in ochi, dar macar era dezvelita de povada hainelor.
Au vizitat imparatia, cu microbuzul. Desi Zanei ii placeau foarte mult caii, a renuntat la ei pentru Fat-Frumos care nu stia sa calareasca si nici nu ii placeau armasarii secolului XXI.
Au strans o sumedenie de amintiri minutate care i-au folosit Zanei Zorilor dupa cateva luni, cand Fat-Frumos iar a alungat-o cu nehotararile lui. Cu aroganta si cu frica. Toti eroii de poveste simt frica. Aceasta ii impinge sa faca fapte marete si sa ajunga salvatori. Fiindca orice Zana vrea sa fie salvata. Asa e in povesti!

Din niciun basm nu lipsesc luptele. Doar ca aici indragostitii s-au batut intre ei. Si cand Zana si-a ridicat aripile sa plece, in toi de noapte - ca asa apar zanele! - , Fat-Frumos a fost fortat de imprejurari sa o stranga de gat. Altfel Zana Zorilor ar fi plecat si ar fi trezit tot palatul. Plecarea Zanei, desi intarziata si retinuta de acele amintiri frumoase despre care va vorbeam, l-au indurerat profund pe Fat-Frumos care nu a incetat sa o caute si sa o astepte. Decat dupa ce a gasit-o.

Nici salvatorul din episodul anterior nu a fost mai breaz. Si-a frant singur inima pentru a 2 oara in cateva luni, tot din cauza zanei. Zanele sunt fiinte Divine, dar ireale. Iluzorii. Iar eu eram pentru salvator o Zana. Si inca sunt, fiindca povestea are loc in 2015.

Si cum spuneam, dupa ce salvatorul sa intors la potcovit caii si la salvat alte fete din imparatie, Zana Zorilor cu Fat-Frumos al ei cel brunet s-au reintalnit. Stingheri si straini de aceasta data. Dupa ce artificiile impacarii s-au stins, la fel si iubirea lor parca a pierit.

Din ce in ce mai straini si mai nemultumiti unul de celalt si de vietile lor pentru care aveau alte aspiratii.

Zana Zorilor a fugit. Cand a vazut ca Fat-Frumos le face sa roseasca pe toate Cosanzenele cu sanii mari din imparatie, l-a parasit. A fugit departe de el si de nehotararile lui. Acesta a suferit acceptand ce i se intampla. Iar povestea s-a terminat.

Fiindca incepe alta, incepe povestea cand Zana Zorilor isi da seama ca il iubeste foarte mult pe al ei Fat-Frumos brunet si nu mai poate sa stea departe de el. Este hotarata sa renunte la tot, la familie, la regat, la orice. Dar Fat-Frumos nu a mai vrut-o inapoi. A reusit sa o rasfete de cateva ori, din iubire sincera pentru ea, insa nu a mai primit-o inapoi. I-a spus mereu sa nu isi faca sperante. El a fost cinstit! Iar la un moment dat, a procedat cu maturitate si i-a spus Zanei ca trebuie sa nu mai forteze ceva ce trebuia incheiat de mult. Si ca nu stie ce vrea, ca este pentru binele ei sa se termine. Se pare ca de data aceasta si Zana a inteles si s-a resemnat.

Am incercat sa imi mut centrul atentiei si, bineinteles, sa imi caut alt salvator. Dar nu a durat mult. Zana Zorilor a realizat ca nu poate fi salvata fiindca nu se afla in pericol. Zana Zorilor a mai descoperit ca Fetii-Frumosi sunt salvatori numai in basme. Sau cel putin in epocile trecute au fost. In acest secol avem o alta moda. Fiindca pare o moda. In timp ce ma bucuram de independenta si de reinnoirea prieteniilor din liceu, m-a cautat Fat-Frumos. Va vine sa credeti? Zana Zorilor, atat de naiva fiind, nu se astepta. Si mai naiva fiind, a si acceptat atentiile lui Fat-Frumos care "acum stiu, te vreau langa mine". De data aceasta insa nici macar nu a mai fost o impacare exploziva, nu s-au aprins artificii si n-am mai facut amintiri. Macar de aveam un spectacol la care sa ma uit, la artificii ma refer. De data aceasta Fat-Frumos a disparut ca prin basme.

Pe cat am crezut ca simt ca tine, Fat-Frumos, ca te inteleg si ca te cunosc, ca ne cunoastem – poate chiar din alte vieti! – pe atat imi pare acum ca nu simt ca tine, ca nu te inteleg si…ca nu te cunosc…

Nu am incalecat pe nicio sa, de data aceasta, si v-am spus povestea asa. Saptamana viitoare imi cumpar un bonsay. Am vazut oferta la Lidl. Am simtit nevoia sa spun asta intregii lumi. Am citit ca parul este prelungirea nervilor cerebrali, iar cand te tunzi iti tai o parte din memorie. Poate il voi uita pe Fat-Frumos cel neinteles daca imi scurtez parul. Insa va fi in zadar daca iar "stie" si vine inapoi. Raman si cu parul taiat.

Nu este propria mea Scrisoare catre Fat-Frumos, eu i-am trimis-o lui. Dar imi canta dorul.

joi, 24 noiembrie 2011

Langa tine sunt o frantura de iertare


Iubite... mi-e dor de noptile sfarsitului de vara din Septembrie.. cand priveam tavanul prin raza ferestrei si-ti vedeam ochii si mainile. Racoarea clipelor o mai stiu frunzele inca verzi din fiecare an.
Pustiita am fost, iubite, incercand sa ma dezleg de tine si de noi, de tot ce insemni Tu, Doamne.
Mi-ai aratat ce-nseamna iertarea, m-am cait si ma iubesti la fel ca El. Mi te-a trimis pentru a-mi lua mainile-n ale tale, pasind pe drumul apasat de frunze uscate, spre necunoscut. Cat vom pasii, doar noi putem decide.
Ma bucur de tine cu fiecare clipa, ma crezi ? Pentru ca te-am pierdut candva. Te voi sprijinii mereu, emotiile-ti sunt mai presus de ale mele.
Voi pastra amintirea incercarii noastre de dezbinare de atunci. Voi deschide cutia in fiecare moment greu pentru a-mi reveni unde-mi este locul: langa tine.

miercuri, 17 august 2011

Tumult

Unii oameni simt tumultul cand vad o fata fumand singura la fereastra. Dar isi continua viata. Si ei, si fata. Altii nu-l simt nici cand o saruta. Dar la fel, isi continua viata.
Chiar exista momentele de dementa si trebuiesc luate ca atare. Numai asa s-au mai iubit sotii Smith dupa ce au incercat sa se ucida reciproc. Si nu e film, este realitate, doar costumele sunt diferite. Realitatea se rupe in momentul cand oamenii nu inteleg dementa. Deaia artistii sunt considerati diferiti. Ei o accepta, nu doar o inteleg. Asta nu inseamna ca au o viata mai buna. Si preotii fumeaza. Iar cand vezi mucul de la tigara licarind la fiecare fum, simti ca ai lumea la picioare. Si chiar acolo e... La picioarele fetei de la fereastra... Un scrum, in cele din urma, caci nimic nu mocneste la nesfarsit.

duminică, 14 august 2011

Sinucidere

Lasitate ? Sau curaj ? Ne sinucidem in fiecare zi si stim asta. Ne place sa gandim ca face parte din viata. Dar nu e asa. Face parte...din ce vrei tu, nu din viata. 
Oamenii nu trebuie sa simta disperare. Nici a lor, nici a altora. E un semnal de alarma in singuratatea care se resimte si fugim de ea. E buna.. nu trebuie sa ne ferim de lucruri bune.
Toamna ce urmeaza nu mi se mai arata aurie ca celelalte, iar ce vedem tine tot de noi.
Imi bate atat de tare inima incat trimite vibratii in tot corpul ! Fantastic.. Sa simti cata putere are asupra ta si vine din tine. Si ne miram cum de suntem influentati de alte persoane cand nu putem controla nici ce e al nostru ?!
Orice are o insemnatate si un scop. Am momentele mele de dementa dar nu sunt nebuna, clar nu. Simt disperarea ca orice om, rar, dar o traiesc. O educ. Si cineva va rade cand va surprinde randurile astea. Iti multumesc pentru zambet... eu ti l-am furat. O sa te gandesti ca aici in lumea mea sunt sefa. Posibil.


Ciudat cum sunt o mie de povesti pentru un singur gand mascat. Cum prin dezvinovatire, mereu e cineva invinovatit. Iar persoanele care ne fac probleme...tocmai, e pentru ca sunt importante.
Si nu putem uita un anume sunet...dintr-o dimineata care putea fi oarecare, dar n-o fost.
Si ne intoarcem spatele cand ne surprindem pe trotuar...dupa patru ani de iubire, iar persoane pe care le-am vazut de cateva ori ne recunosc si dupa ce ne-am schimbat radical infatisarea.
Si suntem plini de dorinte.... Iar eroi se gasesc unde nu te uiti..
Ne bucura..si o cana din hypermarket cand e daruita la momentul potrivit..
Si rupem poze....Iar trandafirii care miros asa de frumos se ofilesc.... noi de ce ne-am iubi vesnic ?

Sunt tot mai dese momentele de frenezie, cand te simti capabil de orice, nu ? Dar sa stii ca trec, inainte chiar de ati creea scenariul.

marți, 31 mai 2011

Clipe

Toate erau vraiste... pe jos numai poze rupte... ochelarii aruncati in sictir undeva pe birou..tastam printre lacrimi...
Toate vraiste...  De ce muncim.. de ce iubim... de ce uitam de griji daca ele nu dispar...
Facem multe si clipele trec, nu ne dam seama de nimic, parca nu s-a petrecut nimic.
Cel mai obositor an... alergatura, bani, distractii, raceala, tunsori noi...
Razboiul in dragoste distruge toate valorile morale. Increderea dobandita in 3 ani si jumatate dispare intr-o cearta. Cand esti proape sa ai totul, n-ai nimic...nici macar ce credeai ca ai... Esti instabil cu tine. De ce altii n-ar fi ?
Asteptarile sunt in zadar. Momentele sunt speciale cand se intampla, nu cand le pregatesti. Dar nu-i nimic ! Si la prima intalnire ai intarziat ! Doar timpul nu asteapta. Mais, je ne regrette rien ! Ainsi est la vie ! N'est pas en rose.
Clipe....
Stam alaturi si auzim timpul cum se scurge, simtim asternuturile cum respira odata cu noi. Trupul tau gol e uscat de atata nerabdare.
Clipe...cand nu eram decat pustie si singura. Singura pentru ca ma izolam in tulburarea mea in loc sa-i dau drumul sa se reverse. Actiunile noastre fac posibile sentimentele... Ne pierdem usor, usor... Renuntam la puterea de a lupta. Am trecut cu nerabdare pragul in fata caruia nu ma voi mai afla invatand sa pun accent pe lucrurile cu adevarat importante, bucurandu-ma pentru ca ne avem unii pe ceilalti.
Clipe....in care anii au trecut cu repeziciune. Am varsta la care credeam ca toate lucrurile vor veni de la sine, dar nu e asa. Trebuie sa fac fata responsabilitatilor, sa iau singura alegerile pentru mine. E greu ! Varsta care in curand ia sfarsit, sau cel putin asa simt din cauza agitatiei.
Clipe...care fac posibil ca unii oameni sa-si urmeze visele. Altii, urmeaza visele altora. E greu sa realizezi la ce esti bun cu adevarat, e greu sa faci diferente cand te privesti din interior... e greu sa ajungi unde trebuie daca nu stii spre ce vrei sa te indrepti. Un sut in fund e un pas inainte dar multi se impiedica. Da...sunt momentele alea din viata, momentele in care te ingrozesti mai mult pentru ca nu stii cand vor disparea. Ciudat cum unii oameni nu pot accepta ceea ce inteleg...Ciudat cum trebuie sa fi viclean ca sa intelegi viclenia dar trebuie sa fi bun ca sa accepti raul.

Slab ? Te zdrobesti usor ? Inseamna ca iti pasa. Induri, astepti si speri... pentru toate astea esti puternic ! Iar oamenii puternici plang si au nevoie de un umar pe care sa planga, nu de o gura care sa le spuna ca sunt plangaciosi. Totul e un concurs, o competitie. Pana si dragostea se castiga.

miercuri, 23 februarie 2011

doar dragoste si umbre

Autor: Andrei Banica

Ajung acasa.Te gasesc citind ceva...
Neimportant din felul care ti revista!
M-apropii si-ti soptesc ca te ador..
Tu, coltul guri-l misti,  zambind usor ..
Iti place cand iti spun...
Si mie-mi place cand zambesti...!
Pe gatul ca de lapte te sarut...
Parfumul tau il simt ca o naluca
Ce-mi invadeaza simturile toate...
iar inima ar vrea s-o ia la fuga...
Parul tau mi-atinge fin obrazul...
Te sarut...!
In brate te ridic si te sarut dinnou..
Te-asez pe pat si iti soptesc
Ca te iubesc...zambesti si spui ceva
Ceva ca pentru tine...
Fara inteles...
Dar mie-mi face bine...!
Doar tu si eu...si luna...
Doar dragoste...si umbre...!!
Iti caut gura patimasa si fierbinte...
Strans in brate ma cuprinzi...
Te simt...iti simt caldura vie
Si timpu-n loc imi vine sa-l opresc...
Sa stam asa un secol...ce minune!!
Asa frumoasa esti...
Si-mi daruiesti ce-n lumea toata
Nici cu bani si nici cu aur nu gasesti...
Imi daruiesti iubire...

sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Visul unor nopti de iarna

Pamantul se invarte in jurul soarelui. Noi, in jurul banilor. Binele invinge raul insa trebuie sa simti rau ca sa faci bine. Traim vremuri grele... Ne ingrozim... numai de rau se vorbeste... despre lei, euro, dolari si inundatii; furturi, spargeri... disperari de bani. E din ce in ce mai rau. Sperantele de viitor.... sunt SFuri. Munca cinstita e rusinoasa, societatea ne omoara, Loganul se scumpeste ! Gluma e gluma..dar din ce.. casa.. din ce.. masina.. Din ce iti mai poti permite luxuri ? Si spunem ca nu ne mai bucuram de lucrurile simple... cand un nes baut fierbinte dimineata e cea mai buna parte din zi... sau lingurita de nutella atunci cand ai pofta de ceva dulce, ce rau e cand nu o mai ai... o melodie la casti in metrou spre liceu... urmatorul lucru de dupa nes.. o plimbare cu colega in tineretului..cu bliciclete inchiriate gratis.. nu sunt lucruri simple care ne bucura de zi cu zi ? Poate criza asta e aici ca sa deschidem toti ochii.. Cum spun eu mereu, tot raul spre bine.
Parca cerul arata altfel cand eram mica... puteam sa vad cum pamantul nu este umbrit uniform... Sau poate doar aveam timp sa privesc norii cum trec..si cum se impreuneaza cu ceilalti.. Puteam sa le analizez nuantele... si sa simt mirosul ploii dinainte sa cada din ei. Mi-era frica sa tin mana pe rama din fier a geamului de la balcon..de teama sa nu ma trazneasca... Ma scuturau toti fiorii vazand fiecare miscare a fiecarei frunze, ramuri, a fiecarei pungute de plastic ce se ridica spre cer uitata de vreun strain cat s-o ia vantul.... Alteori ieseam afara si lasam glasul ploii sa ma ude... pe vremea aceea chiar iubeam ploile.. acum uit sa ma bucur de ele... mereu trebuie sa ajung undeva, sa fac ceva, sa ma preocupe ceva...o grija, o nerabdare, o nesiguranta... o cearta ... un vis, o dezamagire.. Simt cum de mult s-a rupt ceva puternic, ceva imens din mine.. si am ramas sa ratacesc.. sa infrunt oamenii asa cum sunt ei..cum toti ne dorim acelasi lucru si tot nu ne intelegem.... Imi iubesc prietenii...altii ca ei nu exista, sunt ai mei, ma cunosc - ma accepta ma cearta, in final pleaca acasa...fiecare in treaburile lui problematice existentiale.. dar cand suntem impreuna..... cand suntem impreuna suntem doar noi. Noi cu aceleasi fete aceleasi defecte aceiasi bani lipsa din buzunar..niciodata nu vor fi suficienti... din nou revenim la bani... si la cate lucruri nu poti face fara ei..nici macar sa iubesti.
Traiesc profund fiecare gand pe care il am, ma trezec din el incercand sa identific locul in care ma aflu... uneori gandesc ca sunt cu 3 ani in urma.. si imi schimb traseul ma indrept spre clasa a 9a, urc in 32 sau in 7 si uit... Uit unde sunt defapt. In 2011... Calita, neinteleasa, dezamagita si plina de alte noi ambitii... de regrete care tot revin..si pleaca, cat sa ma tina treaza.
Asta este o recenzie...a ultimei jumatati de an pe care am petrecut-o si care m-a consumat...
Asteptam primavara !