Noi si marea !

Mai tii minte nisipul de sub talpi ? Pe-atunci cand soarele ne parjolea usor pielea. Parca si-acum plamanii mi se umfla de mirosul marii pe cand valurile albe de atata agitatie imi ocupa privirea, iar acordeonul rasuna vesnic in auz... Eram cu tine si mi-e dor de noi. Genele-ti ude cu sare parca si-acum iti sunt in privire si vorbesc despre cat de sinceri sunt ochii tai ! Ce greu atarnau pleoapele dupa plaja... am fi cazut oricand la umbra intr-o lene de odihna. Cu nerabdare astept sa-mi recapat franjurii buclati din par si prin ei sa vad ca ochii iti sunt mai clari decat picaturile de apa dintre gene.
Noi suntem si aici, nu doar langa varfurile valurilor ce mor si renasc din spuma lor. Iti astept strangerea in brate mai calda decat nisipul... Sa legam din nou amintiri mai ascutite decat scoicile sparte de pe mal, sa ne racorim in iubire mai satisfacator decat in mare ! Si oricand te-as revedea, sa fii la fel ca rasaritul: vesnic nou...

Solutie

Opusul dragostei nu este ura, ci indiferenta. Colectivul nu este unit in armonie din pricina personalitatilor diferite ale fiecaruia. Noi uitam adesea sa ii acceptam pe ceilalti asa cum sunt si ni se pare vital sa ne adaptam dorintelor celuilalt pentru a fi posibila existenta intelegerii. Este un conflict si intre noi insine. Nu-i putem intelege pe ceilalti daca nu-i putem privi ca un intreg. Mai intai trebuie sa lucram la prietenie apoi la munca in echipa, lucru ce observ ca nu mai este necesar. Am invatat aproape cu totii care ne este interesul si ne conformam in a ne folosi unul de celalalt. Poate ca munca in echipa va fi cea care va da nastere prieteniei, insa mai este drum lang pana la aceasta. Cel care ne vrea uniti sufera cel mai mult; sa nu uitam insa la cum ne priveste Dumnezeu...
Cand suntem mici exista neintelegerea dintre sexe, asa zisul razboi intre fete si baieti. Pe parcurs ce am crescut, s-a dezvoltat dorinta de individualism atat de evoluata la varste asa fragede. Poate e mai bine... poate nu. Ramane la decizia si viitorul fiecaruia. Tot ce conteaza este prezentul, iar daca tu esti fericit cu atitudinea ta, atunci nu cred ca sunt motive de ingrijorare.
Solutie acestei probleme nu exista oricat ne-am stradui fiecare in parte. Impreuna trebuie sa repetam pentru a ne bucura de roadele muncii.
Ca sa-ti poti duce rolul la buna sfarsit, iti trebuie replica celuilalt. Asta e teatrul, viata transpusa in cuvinte. Nici nu avem idee cat de mult ne doare.