Opusul dragostei nu este ura, ci indiferenta. Colectivul nu este unit in armonie din pricina personalitatilor diferite ale fiecaruia. Noi uitam adesea sa ii acceptam pe ceilalti asa cum sunt si ni se pare vital sa ne adaptam dorintelor celuilalt pentru a fi posibila existenta intelegerii. Este un conflict si intre noi insine. Nu-i putem intelege pe ceilalti daca nu-i putem privi ca un intreg. Mai intai trebuie sa lucram la prietenie apoi la munca in echipa, lucru ce observ ca nu mai este necesar. Am invatat aproape cu totii care ne este interesul si ne conformam in a ne folosi unul de celalalt. Poate ca munca in echipa va fi cea care va da nastere prieteniei, insa mai este drum lang pana la aceasta. Cel care ne vrea uniti sufera cel mai mult; sa nu uitam insa la cum ne priveste Dumnezeu...
Cand suntem mici exista neintelegerea dintre sexe, asa zisul razboi intre fete si baieti. Pe parcurs ce am crescut, s-a dezvoltat dorinta de individualism atat de evoluata la varste asa fragede. Poate e mai bine... poate nu. Ramane la decizia si viitorul fiecaruia. Tot ce conteaza este prezentul, iar daca tu esti fericit cu atitudinea ta, atunci nu cred ca sunt motive de ingrijorare.
Solutie acestei probleme nu exista oricat ne-am stradui fiecare in parte. Impreuna trebuie sa repetam pentru a ne bucura de roadele muncii.
Ca sa-ti poti duce rolul la buna sfarsit, iti trebuie replica celuilalt. Asta e teatrul, viata transpusa in cuvinte. Nici nu avem idee cat de mult ne doare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu