Iubite... mi-e dor de noptile sfarsitului de vara din Septembrie.. cand priveam tavanul prin raza ferestrei si-ti vedeam ochii si mainile. Racoarea clipelor o mai stiu frunzele inca verzi din fiecare an.
Pustiita am fost, iubite, incercand sa ma dezleg de tine si de noi, de tot ce insemni Tu, Doamne.
Mi-ai aratat ce-nseamna iertarea, m-am cait si ma iubesti la fel ca El. Mi te-a trimis pentru a-mi lua mainile-n ale tale, pasind pe drumul apasat de frunze uscate, spre necunoscut. Cat vom pasii, doar noi putem decide.
Ma bucur de tine cu fiecare clipa, ma crezi ? Pentru ca te-am pierdut candva. Te voi sprijinii mereu, emotiile-ti sunt mai presus de ale mele.
Voi pastra amintirea incercarii noastre de dezbinare de atunci. Voi deschide cutia in fiecare moment greu pentru a-mi reveni unde-mi este locul: langa tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu