Imi sunt rascolite toate sentimentele. Simt cum am decazut si ma descompun. Incerc sa plang dar furia si mahnirea este mai presus de lacrimi si le opreste.
Calc prin baltile de pe strada fara nicio retinere. Sunt un vulcan gata sa erupa. Merg, iar supararea m-a facut sa nu mai simt oboseala ce ma atinse pe parcursul zilei. Insa la primul semafor, cand m-am oprit din mers, am simtit cum ma prabusesc.
Am continuat sa merg. Aerul rece imi accentua durerea capului, dar asta nu conta.
Pe frigul acesta mie imi era cald. Ma deschei la geaca dar frigul nu reuseste sa imi patrunda pe piele. Caldura ma copleseste si ma trage inapoi.
La al doilea semafor am simtit cum ameteala imi cuprinde tot corpul si nu ma mai pot tine pe picioare, dar am continuat sa merg.
Inca un pic si ajung acasa. Deja nu mai rezist. Se pare ca am ajuns mai repede decat ca de obicei, cand luam autobuzul.
Impactul mi-a stagnat sentimentele si gandurile, iar apoi am ajuns la mine in camera, camera al carui miros mereu ma purifica.
Toata mania mea a iesit prin piele. Pe acest frig de Noiembrie eu am transpirat.
Ah.. si ma intind in pat .... Am ajuns acasa ! Acasa... cat de frumos poate suna acest simplu cuvant, acasa... Aici sunt in siguranta. Nimeni nu ma poate rani.. Aici pot plange, insa oboseala imi opreste lacrimile intre pleoape.. Bataile inimii fac sa-mi tremure tot corpul in ritmul lor. Ticaitul exact al ceasului imi simbolizeaza enernitate si...liniste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu